Situația la zi în proiectele cu fonduri europene

Conform informațiilor furnizate de Direcția Tehnică a Primăriei - prin directorul acesteia - ing. Cosmin Capriș, membrii echipei tehnice lucrează în aceste zile, pentru finalizarea solicitărilor finanțatorului, privind unele clarificări legate de proiectele cu finanțare europeană, aflate pe agenda de investiții a UAT-Vulcan, pentru 2019 și 2020.

Documentele de clarificare se referă în general la drepturile de proprietate și la avizele obligatorii eliberate de instituțiile de stat sau private, furnizoare de utilități sau servicii.

Este vorba despre următoarele proiecte:

1. Reabilitarea termică a blocurilor - Un plus de căldură pentru cetățeni - s-a finalizat încărcarea pe MySmis a solicitărilor de clarificare.
2. Ambulatoriul Spitalului municipal Vulcan - ultima etapă de clarificare cu termen de semnare a contractului de finanțare în luna aprilie.
3. Modernizarea sistemului de iluminat public din municipiul Vulcan - solicitare de clarificări cu termen la 12 martie.

În paralel se lucrează la documentele tehnice ale proiectelor de investiții ce vor fi implementate prin GAL Vulcan: 
Centrul pentru Educație și Cultură - Șansa- care va fi transformat în creșă pentru copii, Școala Nr. 7 - care va fi transformată în centru educațional și social multi-funcțional și Pavilionul E - cu destinație pentru servicii sociale.