ACASĂ LA PRIETENII DIN BOR-SERBIA

ACASĂ LA PRIETENII DIN BOR-SERBIA

O delegație formată din reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local, a participat la Zilele Orașului Bor-Serbia, la invitația transmisă de primarul acestuia, Alexandar Milikic.

Invitația are la bază Parteneriatul de Colaborare dintre cele două comunități, care în urma acestei întâlniri, se va transforma în Protocolul de Înfrățire dintre municipiul Vulcan și orașul Bor.

După semnarea Protocolului va fi stabilit Programul anual comun de activități, în care vor fi angrenați cetățeni ai Vulcanului și Borului.
Sportul, cultura, tradițiile, educația și spiritul civic vor fi reperele de bază ale acestui program.

Până la finalizarea procedurilor legale de înfrățire, întâlnirile dintre cele două comunități continuă.
În cursul lunii noiembrie, reprezentanții artelor marțiale de la Clubul Sportiv Municipial Mihai Viteazu vor trimite cei mai buni sportivi la Bor, în cadrul unei serii de competiții de gen, organizate de primăria sîrbă.
În cursul aceleiași luni o delegație sîrbă formată din specialiști în domeniul mineritului, va fi oaspete al Vulcanului și al Universității din Petroșani.
La momentul oficial al prezenței delegației vulcănene la Primăria din Bor, cei doi primari au vorbit despre multiplele conexiuni tradiționale dintre români și sîrbi și despre similitudinile dintre Vulcan și Bor, care merită valorificate în beneficiul cetățenilor celor 2 comunități, pe termen mediu și lung.

Prezența delegației vulcănene la Bor, a deschis noi oportunități de colaborare grație întâlnirii cu membrii celorlalte delegații din localitățile înfrățite cu Bor, respectiv cu orașe din Macedonia și Ucraina.